Știri
Ministerul Sănătăţii își exprimă adânca durere în legătură cu încetarea din viaţă a domnului Nicolae Leşan, fost viceministru al Sănătăţii, în perioada anilor 1974-1984.
Astăzi, la Institutul Mamei și Copilului a avut loc ceremonia de inaugurare a plăcilor comemorative în cinstea a două personalități ilustre ale medicinii autohtone: fostul ministru al Sănătății, Eugen Gladun și distinsului specialist în perinatologie
Astăzi ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a participat la cea de-a doua şedinţă a Consiliului Internaţional de Asistenţă în domeniul Populaţie şi Dezvoltare.
Ministerul Sănătății a organizat astăzi o ședință de lucru cu reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției Medicamentului și medicii șefi ai instituțiilor de asistență medicală primară din țară pentru a evalua situația privin
Cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării, aproape 500 de persoane au învăţat astăzi cum să salveze vieţi.
„Faceți un obicei pentru spălarea mâinilor!" Sub acest slogan, pe data de 15 octombrie, la nivel global, este marcată Ziua Internațională a spălatului pe mâini.
Rodica Scutelnic este noul secretar de stat al Ministerului Sănătății. Șefa Direcției asistență medicală spitalicească a fost numită în această funcție prin decizie de Guvern.
Sistemul de control al calității și inofensivității produselor alimentare va fi mai eficient.
Începând de astăzi, 12 octombrie, preţurile pentru 160 de denumiri comerciale ale medicamentelor de importanţă socială se vor reduce cu 40%.
Anual, la 10 octombrie, la inițiativa Federaţiei Mondiale a Sănătăţii Mintale și cu susținerea Organizației Mondiale a Sănătății se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale.
Centrul de Medicină Legală a împlinit 65 de ani de la fondare. Cu această ocazie astăzi a avut loc cea de-a III-a Conferință a medicilor legiști din Republica Moldova.
Astăzi, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan a participat la cea de-a VI-a ediție a Congresului Societăţii Cardiologilor din Republica Moldova.
Astăzi și-a început lucrările cea de-a III-a ediție a Conferinței Internaționale ”Health Technology Management”.
Din data de 12 octombrie, prețul pentru aproximativ 160 de denumiri de medicamente se va reduce cu 40%. Anunțul a fost făcut astăzi în urma unei întrevederii dintre reprezentanții Guvernului și companiile farmaceutice din Republica Moldova.
Republica Moldova este pe locul II în lume cu cel mai înalt nivel de consum de alcool pe cap de locuitor.
Astăzi a fost dat în exploatare Punctul de asistență medicală urgentă în satul Stoicani, raionul Soroca. Instituția va acorda primul ajutor medical pentru circa 7300 de locuitori, din șapte localități din regiune.
Ministerul Sănătății îndeamnă populația să consume făină și produse făinoase cu fier și acid folic, ca măsură de profilaxie a anemiilor și viciilor congenitale a nou-născuților.
Ministerul Sănătății va asigura accesul veteranilor de război la investigaţii şi tratamente medicale de calitate.
Începând cu anul 2000, la inițiativa Federației Mondiale a Inimii şi sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății, în fiecare an data de 29 septembrie este declarată Ziua Mondială a Inimii.
Numărul bolnavilor care decedează din cauza cancerului trebuie să se reducă cu 7% până în anul 2025. Acesta este obiectivul de bază al primului Programul Naţional de control al cancerului pentru anii 2016-2025, care astăzi a fost votat de Guvern.
Republica Moldova continuă să implementeze standarde de calitate în domeniul serviciilor medicale la domiciliu, îngrijirea paliativă și reabilitare.
Până în anul 2025, toate instituțiile de învățământ din țară trebuie să fie asigurate cu sisteme durabile de apă potabilă calitativă și sigură, 75% din cetățeni urmează să aibă acces la sisteme de apeduct, iar numărul de izbucniri epidemice de boli i
Răspândirea epidemică a rujeolei în România creează un anumit pericol pentru importul rujeolei în Republica Moldova.
Viceministrul Sănătății, Liliana Iașan,a discutat la Copenhaga despre strategiile de achiziţii pentru medicamentele inovative în regiunea europeană. Oficialul moldovean participă la un atelier de lucru privind achizițiile eficiente în acest domeniu.
Toți angajații din sistemul de sănătate, încadrați în asigurările medicale obligatorii, au ridicat salarii mai mari după implementarea noului mecanism de salarizare.

























