Va invităm la conferința de presă
Stimati colegi,
Va invităm la conferința de presă dedicată Reuniunii a 18-a a Reţelei de Sănătate din Europa de Sud-Est.
Acest înalt for regional, preconizat pentru perioada 29 mai - 1 iunie 2008, la Chişinău, va găzdui reprezentanţi ai opt ţări, membre ale Reţelei, precum şi parteneri de dezvoltare ai organizaţiei. La eveniment vor participa delegații din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Serbia şi Muntenegru, România şi Republica Moldova.
În cadrul reuniunii urmează a fi prezentate realizările obţinute la nivel regional în cadrul implementării proiectelor regionale în domeniul sănătăţii.
Totodată, se preconizează celebrarea semnării de către ţările membre ale Reţelei a Memorandumului de Înțelegere cu privire la viitorul Reţelei de Sănătate a Europei de Sud-Est în cadrul Procesului de Cooperare Regională al Europei de Sud-Est şi al celor două Declaraţii ministeriale privind Sănătatea Mintală şi Implementarea Regulilor sanitare internaţionale.
La momentul actual Republica Moldova deţine preşedenţia în cadrul Reţelei de Sănătate din Europa de Sud-Est, timp de 6 luni, pentru perioada ianuarie - iunie 2008.
Deschiderea oficială a Reuniunii va avea loc în incinta Hotelului "Codru", începînd cu ziua de vineri, 30 mai 2008, ora 9.00.
Conferinţa de presă dedicată evenimentului este preconizată pe data de 30 mai, la ora 10.45 ("Sala Albă" a Hotelului "Codru", str. 31 August nr. 127, Chișinău).
- 954 de afişări
