Ziua internationala de comemorare a persoanelor decedate de HIV/SIDA
In fiecare an, in a treia duminica a lunii mai (in acest an 17 mai) in lume este marcata Ziua internationala de comemorare a persoanelor decedate de SIDA. Cu aceasta ocazie este organizata o campanie internationala, numita si Ziua Luminarilor Aprinse, ce a devenit una din miscarile anti-HIV/SIDA la nivel mondial.
Scopul acestei zile este atit de a comemora cele peste 25 de milioane de persoane care au decedat de maladia SIDA, cit si de a atrage, o data in plus, atentia intregii societati asupra problemei HIV/SIDA, de a aminti ca aceasta infectie ne priveste pe fiecare in parte si lipsa unui control asupra ei duce la decesul a milioane de oameni.
Totodata, prin activitatile organizate se urmareste sprijinirea celor 32,5 milioane de oameni care traiesc cu HIV si de a informa si a proteja populatia de infectia HIV/SIDA.
In ultimii ani in mai mult de 30 de state, inclusiv in Republica Moldova, sint desfasurate activitati de prevenire si combatere a acestei infectii in conformitate cu angajamentul de raspuns la SIDA, asumat in cadrul Sesiunii Speciale a Adunarii Generale a Natiunilor Unite in iunie 2001.
In Republica Moldova, pe parcursul ultimilor 4 ani, scade ponderea utilizatorilor de droguri intravenoase in numarul total de persoane infectate cu HIV si creste numarul persoanelor infectate pe cale sexuala.
Infectia HIV afecteaza persoane tinere, apte de munca, de virsta reproductiva.
In anul 2008, in Republica Moldova au fost depistate 795 cazuri noi de infectie HIV/SIDA, inclusiv in raioanele de est 343 cazuri. De la debutul epidemiei au decedat de maladia SIDA 170 persoane.
Infectia HIV/SIDA reprezinta o problema de sanatate publica in Republica Moldova. Strategiile si activitatile de preventie, supraveghere, control asupra infectiei HIV/SIDA si infectiilor cu transmitere sexuala, de acordare a asistentei medicale, sustinere si suport persoanelor HIV-pozitive si bolnave de SIDA in Republica Moldova se realizeaza in baza Programului National de profilaxie si combatere a infectiei HIV/SIDA si a infectiilor cu transmitere sexuala pe anii 2006-2010. La realizarea programului isi aduc aportul un sir de structuri statale, organizatii internationale si neguvernamentale, atit din tara, cit si de peste hotare.
Actualmente in republica este asigurat tratamentul antiretroviral a persoanelor cu HIV/SIDA, 715 persoane infectate cu HIV/SIDA beneficiaza de tratamentul antiretroviral gratuit. Nu exista lista de asteptare a persoanelor care necesita tratament antiretroviral.
Cu ocazia Zilei internationale de comemorare a persoanelor decedate de HIV/SIDA in republica sunt organizate si desfasurate, in parteneriat cu societatea civila, diverse activitati de informare, de promovare a modului sanatos de viata, a masurilor de prevenire, tratament si suport a persoanelor cu HIV/SIDA.
Pentru prima data Ziua Internationala de comemorare a persoanelor care au decedat de SIDA a fost marcata in anul 1983 in orasul american San-Francisco. Organizatori ai actiunii au fost persoane afectate direct de epidemie si care au iesit in strada pentru a atrage atentia autoritatilor asupra problemei HIV/SIDA si necesitatii asigurarii tratamentului persoanelor infectate.
- 1116 afişări

