User menu

Oleg Creciun a devenit noul viceministru al Sănătății

Română

Ministerul Sănătății are un nou viceministru. Oleg Creciun, vicedirectorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, a fost numit astăzi în această funcție în cadrul ședinței de Guvern.

Oleg Creciun a obținut o experiență de 7 ani în chirurgia de urgență la Spitalul Raional Cahul, după care a devenit vicedirector medical al instituției. Totodată, în perioada 2013 – 2015, el a ocupat funcția de șef al Departamentului de Medicină Urgentă, în cadrul Spitalului Raional Cahul. Din 2015 până în prezent, Oleg Creciun a fost viedirector medical la Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Funcția de viceministru al Sănătății a rămas vacantă din 23 martie 2016, după plecarea Valentinei Rotaru, care a devenit deputat, membru al Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.